Biserici Romane in Irlanda
Istoria Bisericilor Neo-Protestante Romane in Irlanda
2003 - 2005
La finalul lunii martie 2003 are loc o noua desprindere din cadrul Bisericii Penticostale Betel, mult mai ampla decat cele de acum, cand un grup numeros, sub conducerea fratilor prezbiter Tiberiu si diacon Cornel David, inchiriaza spatiul lasat liber de plecarea Centrului Crestin Calvary intr-o alta locatie in Dublin 8. Astfel se formeza Biserica Penticostala "Muntele Sionului", independenta de orice organizatie prezenta in Irlanda, si care se vrea a avea o caracteristica conservatoare a penticostalismului din Romania. Biserica este inaugurata la scurt timp si numarul celor care participa la serviciile divine ajunge la circa 100 de credinciosi.
Biserica Penticostala Emanuel, se bucura de prosperitate spirituala in faza de inceput a lucrarii, fiind sustinuta de vizitele fratelui pastor Theodor Sacaciu, a slujitorilor locali fratii Stefan Csadi, Vasile Ros, Ionuc Flore dar si a prezbiterului Corneliu Vasilca (Maieru, Bistrita Nasaud). De asemenea Biserica primeste vizita fratelui pastor Nicky Pop (Oregon, USA) in iarna lui 2003.
Istoria se repeta si aici, astfel ca in urma unor dezacorduri in ce priveste organizarea si functionarea Bisericii, dupa numai un an de zile, Biserica se desparte, si se formeaza o noua grupare, Biserica Penticostala "Maranata" in luna octombrie 2003. Biserica Penticostala Emanuel continua sa aiba servicii divine in cadrul Centrului Crestin Calvary pana in primavara anului 2003 cand pleaca de aici impreuna cu Biserica Rroma in 22-23 Moore Lane Street, Dublin 1. In aceasta perioada se efectueaza ordinari de lucratori, fratele Gratian Moza fiind ordinat diacon, au loc casatorii, binecuvantari de copii, botezuri in apa. Ulterior vor inchiria un nou sediu in Bow Bridge Business Centre, Bow Lane, West Kilmainham, Inchicore, Dublin 8, unde se desfasoara si azi serviciile divine ale Bisericii Penticostale Emanuel si ale Bisericii Irlandeze Calvary. Serviciile divine sunt supravgheate si coordonate de fratele pastor Stefan Csadi, care a urmat 6 luni de pregatire in anul 2004 in cadrul Centrului Crestin Victory din Singapore.
Biserica Penticostala Maranata este condusa de fratele Vasile Ros, alaturi de fratele prezbiter Cornel Vasilca, la scurt timp se alatura fratele prezbiter Luca Candrea (Dorna Candrenilor, Suceava) venit cu familia in Irlanda. Initial serviciile divine au loc in casele private ale membrilor si datorita numarului mai mic de credinciosi (circa 20). Din numarul acestora vor mai pleca inapoi in cadrul Bisericii Penticostale Betel credinciosi, insa Biserica Maranata va gasi un sediu in Parslickstown House, Ladyswell, Dublin 15 si va avea servicii divine in fiecare duminica. Desi numarul credinciosilor este restrans, vizitele altor credinciosi, in special a celor de la Biserica Penticostala Betel, aduc multa bucurie in randurile Bisericii Maranata care se bucura de har in partasie. Speranta era de a folosi aceasta locatie a Bisericii pentru a facilita pe credinciosi romani din zona Dublin 15 sa se adune aici in fiecare duminica dimineata la serviciile divine. Incercarea loveste greu Biserica Maranata care pierde cateva familii prin plecare lor in Romania (fam. Candrea Luca si Dana) sau in Biserica Penticostala Betel (fam. Vasilca "Tinu" Leontin si Rodica, fam. Bote Emil si Victoria). Astfel ca dupa circa 15 luni, serviciile divine sunt restranse din nou in casele private, pana in vara anului 2005 cand inceteaza definitiv.
In toamna anului 2004, in urma unor intalniri intre fratele prezbiter Constantin Acatincai si fratele Vasile Ros, se pun bazele unei colaborari intre Biserica Penticostala Maranata si Biserica Baptista Grace, prin participarea la serviciile divine ale Bisericii Baptiste oferind suport lucrarii prin predica si conlucrare cu fratele Claudiu Lucaci, in special pe durata lucrarii misionare a fratelui prezbiter Acanticai Constantin in Romania si Moldova.
Colaborarea dintre Biserica Penticostala Maranata si Biserica Baptista Grace este continuata, si pe 22 Octombrie 2005 are loc un botez in apa, si o ordinare in lucrare, pentru fratii Vasile Ros, in pozitia de pastor misionar, Maxim Strambu ca diacon, si Claudiu Lucaci ca lucrator misionar. In acest moment Biserica Baptista Grace se bucura de conlucrarea celor investiti in lucrarea evangheliei si se pregateste pentru o noua campanie de misiune a fratelui prezbiter Constantin Acanticai in Romania.
In februarie 2005 un grup mic se retrage din cadrul Bisericii Baptiste Grace si cu suportul fratelui Mircea Achetraritei, frate misionar din Australia, se deschide in cadrul cladirii Armata Salvarii, din 13 Lower Abbey Street, Dublin 1 , Misiunea Crestina Speranta, in cadrul careia este ordinat prezbiter, fratele Buita " Firicel" Avel.
Biserica Penticostala Betel, dupa plecare conducatorului de Biserica, prezbiterul Ionica Steopan in Romania si despartirea grupului care formase Biserica Muntele Sionului, se reorganizeaza, si la conducerea acesteia este numit fratele prezbiter Lazar Ometita. In cursul anului 2004 si inceputul anului 2005 au loc pregatiri intense pentru a organiza noi ordinari de diaconi si prezbiteri, pentru a face fata nevoilor spirituale ale Bisericii, care creste ca numar de credinciosi participanti la serviciile divine.
In aceasta perioada au vizitat regulat Biserica Betel fratii pastori Mircea Demian (Bucuresti) si Martin Schasser (Linz, Austria), care au pregatit aceste evenimente. Astfel in primavara, 2005, au avut loc ordinari de diaconi, un numar de 7 frati au fost ordinati diaconi, printre altii fratii Ionica Frim, Florin Mihutescu, iar fratii diaconi Ometita Lazar si Petru Aron sunt ordinati ca prezbiteri, in pozitia de conducator de biserica ramanand fratele prezbiter Ometita Lazar.
Insa in cursul primaverii se desprinde un nou grup din cadrul Bisericii Penticostale Betel si sub supravegherea fratelui pastor Martin Schasser, formand Biserica Penticostala "Filadelfia" ce se va aduna in case private ale credinciosilor. Insa dupa interventia Uniunii Pentecostale din Romania, fratele pastor Martin Schasser isi retrage suportul sau, si membrii Bisericii Filadelfia se reintorc in cadrul Bisericii Betel in cursul lunii Octombrie 2005.
Biserici Romane existente la finele anului 2005:
- Biserica Penticostala "Betel" cu sediul in Parnell Square North, Dublin 1 - cladirea Presbyterian Abbey Church, condusa de fratii prezbiteri Ometita Lazar si Aron Petru.
- Biserica Penticostala "Muntele Sionului" in 64 Grand Strand Street, Dublin 1, condusa de fratii prezbiter Tiberiu Andresesc si diacon David Cornel.
- Biserica Penticostala "Emanuel" cu sediul in Bow Bridge Business Centre, Bow Lane, West Kilmainham, Inchicore, Dublin 8, condusa de fratele pastor Csadi Stefan.
- Biserica Baptista "Grace" cu sediul in 28A Pearse Street, Dublin 2, condusa de fratele prezbiter Constantin Acatincai si fratele pastor misionar Vasile Ros.
- Biserica Baptista "Speranta" cu sediul in 29A Jamestown Road, Finglas Dublin 11, condusa de fratii Dumitru Marusca si Petru Tamas.
- Misiunea Crestina "Speranta" cu sediul in Salavtion Army, 13 Lower Abbey Street, Dublin 1 condusa de fratele prezbiter, fratele Buita "Firicel" Avel.
De asemenea mai exista 4 Bisericii ale fratilor de etnie rroma.